Compania ”Avia Invest” a organizat în preajma sărbătorilor de iarnă surprize muzicale și culinare pentru pasagerii de pe Aeroportul Chişinău.
Pe data de 24 decembrie, a avut loc deschiderea evenimentului dedicat sărbătorilor de Crăciun şi Revelion. În program s-au regăsit colinde în interpretarea unui cor de copii, dulciuri servite pasagerilor, cadouri pentru cei mici oferite de către Moş Crăciun şi poze instantanee pe fundalul decorului de sărbătoare.
În perioada 24,25,29,30,31 decembrie, 5,6 ianuarie, toţi pasagerii care au plecat sau au sosit pe Aeroportul Chișinău, erau întâmpinați cu dulciuri. Publicul din sala de plecări, după trecerea controlului de frontieră, a avut ocazia să se bucure de magia acestor sărbători, primind în dar poze realizate în colţul de sărbătoare special amenajat, iar atmosfera a fost animată de Moș Crăciun care a oferit cadouri copiilor prezenți.
Agenția de relații publice „PRofile” s-a ocupat de organizarea evenimentului și de partea logistică a acestuia. Pe lângă aceasta, datorită unei conlucrări strânse cu instituțiile media, evenimentul s-a bucurat de o acoperire puternică în presa locală.