Google Glass a fost prezentat în premieră în Moldova

Joi, 10 iulie 2014, operatorul naţional de telefonie Moldtelecom, împreună cu reţeaua de magazine Expert au prezentat unul dintre cele mai revoluţionare dispozitive din domeniul tehnologiilor informaţionale, şi anume – Google Glass.

Evenimentul a fost organizat în cadrul laboratorului de inovaţii “Expert” care şi-a propus să prezinte lunar câte un dispozitiv performant din domeniul tehnologiilor informaţionale, celor pasionaţi de acest domeniu. Astfel, prezentarea Google Glass a adunat bloggeri, dar şi jurnalişti pasionaţi de domeniul IT. Cunoscutul expert şi antreprenor moldovean, Vitalie Eşanu, împreună cu interpreta Olia Tira au explicat celor prezenţi toate particularităţile acestui produs, dar şi l-au oferit spre testare tuturor doritorilor.

DSC_3418 DSC_3478

DSC_3467_1-1024x681

Agenţia de relaţii publice “PRofile” a conceput şi implementat campania de comunicare pentru acest eveniment. Principalul obiectiv al acesteia a fost crearea unui motiv informaţional foarte puternic pentru atragerea unei acoperiri media, fără cheltuieli financiare. Acest lucru ne-a reuşit datorită focusării asupra aspectului inedit al evenimentului, şi anume – prezentarea în premieră unui dispozitiv tehnic revoluţionar în Moldova.

Într-un final, la eveniment au fost prezente echipele de filmare a 3 posturi naţionale TV, 15 bloggeri care au scris despre eveniment, iar în urma acestuia au fost realizate peste 20 de materiale care au fost publicate în presa scrisă şi online. Toate acestea – absolut gratuit!